Potrivit companiei Trend Micro, infecțiile cu software malware a sistemelor bancare au atins cel mai înalt nivel din 2002, în ultima vreme fiind din ce în ce mai distribuite.
Software-ul malware care targhtează conturile
bancare prin subtilizarea datelor de acreditare a conturilor online au crescut
în cel de-al treilea trimestru al acestui an la un nivel care a mai fost văzut
în 2002, spune un
raport al Trend Micro. Compania
de securitate spune că a numărat mai multe de 200 000 de noi infestări care au
avut loc din Julie până în Septembrie, cel mai mare număr înregistrat într-o
perioadă de 3 luni de 11 ani încoace. Între Aprilie și Iunie 2013, compania a
numărat 146 000 de infestări. Compania a dat și o statistică pe sistemele
de operare utilizate de către victime.
Infestările au avut o concentrare mai mică în
Europa, ceea ce indică faptul că cyber-criminalii se diversifică, lărgindu-și
portofoliul de clienți bancari pe care îi targhetează. Cele mai afectate țări
au fost SUA, care a fost ținta a 23% dintre noile atacuri, urmată de Brazilia,
cu 16% și Japonia, cu 12%. Alte țări foarte afectate de astfel de atacuri sunt
India, Australia, Franța, Germania, Vietnam, Taiwan și Mexic, potrivit
raportului Trend Micro.